Cum se stabileste competenta internationala in caz de divort

Incepand cu data de 01 ianuarie 2007, odata cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, au devenit obligatorii prevederile Regulamentului (C.E.) nr. 2201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti, prin care se stabileste competenta exclusiva de fond in materia divortului, separarii de drept si anularii casatoriei.

Criteriile obligatorii de stabilire a competențelor sunt indicate la art. 3, si se aplica in urmatoarea ordine:

 

„ (1) Sunt competente să hotărască în problemele privind divorţul, separarea de drept şi anularea căsătoriei instanţele judecătoreşti din statul membru:

 

  1. a) pe teritoriul căruia se află:

– reşedinţa obişnuită a soţilor sau

– ultima reşedinţă obişnuită a soţilor, în condiţiile în care unul dintre ei încă locuieşte acolo sau

– reşedinţa obişnuită a pârâtului sau

– în caz de cerere comună, reşedinţa obişnuită a unuia dintre soţi sau

– reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin un an imediat înaintea introducerii cererii sau

– reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin şase luni imediat înaintea introducerii cererii şi în cazul în care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv fie, în cazul Regatului Unit şi al Irlandei, are „domiciliul” în acel loc;

 

  1. b) de cetăţenie a celor doi soţi sau, în cazul Regatului Unit şi al Irlandei, statul „domiciliului” comun.”

 

Asadar, oricare dintre soti poate introduce o cerere de divort daca pe teritoriul Romaniei se afla fie resedinta obisnuita actuala a sotilor, fie ultima resedinta obisnuita a sotilor, in masura in care unul dintre ei mai locuieste acolo, fie resedinta obisnuita a paratului fie resedinta obisnuita a unuia dintre soti in caz de cerere comuna, fie, in ultimul rand, resedinta obisnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel putin un an inaintea introducerii cererii.

In cazul in care sotii care doresc sa divorteze nu se regasesc in niciuna dintre situatiile enumerate anterior dar au ambii cetatenia romana, pot atrage competenta instantelor de judecata din Romania.

Conform articolul 17 Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 instanţa judecătorească dintr-un stat membru sesizată cu o cauză pentru care nu este competentă în temeiul prezentului regulament şi pentru care, în temeiul prezentului regulament, este competentă o instanţă dintr-un alt stat membru, se declară, din oficiu, necompetentă.

In cadrul Regulamentului se regasesc reglementate si exceptiile de litispendenta si conexitate, atat pentru divort, cat si pentru raspunderea parinteasca. Astfel, art. 19 prevede:

“(1) in cazul in care se introduc cereri de divort, de separare de corp sau de anulare a casatoriei intre aceleasi parti in fata unor instante judecatoresti din state membre diferite, instanta sesizata in al doilea rand suspenda din oficiu procedura pana cand se stabileste competenta primei instante sesizate.

(2) In cazul in care actiuni referitoare la raspunderea parinteasca privind un copil, avand acelasi obiect si aceeasi cauza, se introduc in fata instantelor judecatoresti din state membre diferite, instanta sesizata in al doilea rand suspenda din oficiu procedura pana cand se stabileste competenta primei instante sesizate.

(3) In cazul in care se stabileste competenta primei instante sesizate, instanta sesizata in al doilea rand isi declina competenta in favoarea acesteia. In acest caz, partea care a introdus actiunea la instanta sesizata in al doilea rand poate intenta respectiva actiune la prima instanta sesizata.”

Avocat Divort Iasi, Dimitriu Sorin

Comments are closed.